Despre Dan Lufkin




Dan Lufkin

Dan Wende Lufkin a absolvit Universitatea Yale şi apoi în 1957 a obţinut un Master în Business Administration de la Harvard Business School.


Cariera lui D.W.Lufkin în domeniul finanţelor se întinde pe o perioadă de peste 50 de ani şi l-a propulsat la nivel de legendă pe Wall Street. Publicaţia Wall Street Journal l-a inclus printre cei mai mari 100 de antreprenori ai secolului XX, iar John Byrne (Business Week, Forbes), în recenta sa publicaţie “25 Entrepreneurs Who Changed Business As We Knew It”, îl numeşte printre cei 25 ca singurul reprezentant din domeniul finanţelor (ca fondator al băncii de investiţii Donaldson Lufkin Jenrette) – alături de Bill Gates (Microsoft), Steve Jobs (Apple), Jeff Bezos (Amazon), Larry Page şi Sergey Brin (Google), Mark Zuckerberg (Facebook), etc.


Donaldson, Lufkin & Jenrette (“DLJ”), fondată de D.W. Lufkin împreună cu colegul său de cameră de la Yale (Donaldson) şi cu colegul său de cameră de la Harvard (Jenrette), a fost prima entitate de pe Wall Street care şi-a făcut acţiunile disponibile pentru publicul larg, prin listare, ceea ce a produs o schimbare majoră în modul în care operau firmele de pe Wall Street, permiţându-le astfel să se extindă mondial. DLJ a ajuns una dintre cele mai mari bănci de investiţii de pe Wall Street şi a fost preluată de către Credit Suisse în noiembrie 2000 pentru aproximativ 11.5 miliarde de dolari.


Pe lângă reputaţia de un înalt nivel de profesionalism, DLJ a câştigat reputaţia unei adevărate “pepiniere” de talente – un loc în care angajaţi extraordinari îşi găseau mentori potriviţi astfel încât să îşi atingă adevăratul potenţial.


Între 1969 şi 1971, D.W. Lufkin a fost unul dintre cei mai tineri guvernatori ai New York Stock Exchange.


Pe lângă cariera sa în domeniul financiar, D.W. Lufkin s-a dedicat şi protecţiei mediului înconjurător. Astfel, D.W. Lufkin a lucrat un număr mare de ani ca şi “public servant” în domeniul protecţiei mediului (unde a participat la elaborarea legislaţiei statului Connecticut în acest domeniu). În această perioadă, D.W. Lufkin a fost unul dintre fondatorii “Zilei Pamântului”.


În prezent D.W. Lufkin este membru în Consiliul de Administraţie a numeroase companii şi entităţi non-profit din Statele Unite.